Interviu cu Paul Prisada

Grupul tulcean ACCENT are doua inceputuri. Primul, pe vremea cealalta, iar al doilea, in cursul acestui an. Folosesc la introducere cateva cuvinte scrise de dramaturgul si prozatorul Stefan Caraman, egal de tulcean: "Atunci, ca si acum, ACCENT nu avea fani, avea prieteni, nu avea public, avea indivizi". Continua Caraman: "Faptul de a scoate dupa atatia ani un album (chiar daca adunand creatiile initiale), intr-un moment in care capra blonda deopotriva cu rocker-ul pacalit (fie el ascuns si dincolo de nori) tin sus afisul irosirii pentru nimic, inlocuind marsul catre comunism cu dansul catre cretinism, e doar o dovada in plus ca ACCENT a ramas la fel - pur si simplu un reper valoric. Putini ar avea dreptul sa-i priveasca in ochi. De altfel, putini au si facut-o".

Rep: Cati va privesc in ochi, domnule Prisada?

Paul Prisada: In mod normal, ar fi trebuit sa incepem mult mai vesel si mult mai aplicat pe subiectul pe care-l vom aborda. Din pacate, raposatul Florian Pittis, cel care trebuia sa scrie bucletul pentru noul nostru C.D., nu ne mai poate privi… Prietenia mea cu el data din 1973… Revenind, ACCENT a luat fiinta dupa un nucleu de grup melopeic, format din mine si Nicolae Sava; apoi, in august 1979, ni s-a alaturat Georg Torz, flautist la grupul timisorean Progresiv TM, dupa care a inceput epopeea unuia dintre cele mai importante grupuri pe care care le-au dat Tulcea si Romania.

Rep: Ce canta ACCENT, de fapt? Unde va incadrati? Nu va adresati publicului Cenaclului "Flacara", de exemplu.

P. P.: Nu, este vorba de un public care pe vremea aceea asculta Jethro Tull, Genesis, Led Zeppelin, Deep Purple, Black Sabbath sau Yes cu mare grija si mai ales cu frica, din motivele Departamentului orhideelor cu ochi albastri (fosta Securitate). Melopeici la inceputuri, cantam cam in stilul lui Simon & Garfunkel, dupa care flautul lui Torz a dus formatia la un folk-rock progresiv. Dincolo de restrictiile vremii, era un public avizat, tinand cont de texte, de stilul compozitiilor noastre si mai ales de pletele pe care indrazneam sa le purtam pe atunci, acestea contand - desigur - doar pentru aparitiile noastre televizate.

Rep.: Nu v-ati conformat "discografiei" epocii de aur, iar asta nu dadea bine la c.v.-urile dumneavoastra…

P. P.: Dupa doua piese orchestrale am trecut la piese cu (sub)text. Din nefericire pentru sistemul de pana la Carnavalul din decembrie 1989, textele erau din Mircea Dinescu, Ion Barbu, Gheorghe Bogorodea, Ana Blandiana. Textele deranjau regimul pe care, ca atare, a trebuit ca-n 1981, 1983 si 1986 sa-l pacalim, pentru a inregistra piesele, recurgand la variante alternative de text. Nu se vorbea nimic despre comunism, magistrale albastre sau despre "patrie, draga!", ci erau la limita. Spre exemplu, "Sarpele Intaiul" si "Oul dogmatic" sunt "asezate" pe versurile lui Ion Barbu. Cand am fost chemat la Securitate, am recitat din "Oul dogmatic", iar securistii au interpretat primele versuri ale poeziei ("E dat acestui trist norod/ Si oul sterp ca de mancare"), ca pe un afront la adresa conducerii de stat si de partid, precum ca nu se gaseste de mancare prin magazinele Romaniei! Poezia chiar se invata de catre liceenii din an terminal, ca bibliografie obligatorie. Atunci mi-am dat seama cata cerneala au baut securistii…
Dupa vreo doi ani de cantat s-a petrecut si lansarea noastra pe "marea scena a tarii". Pana atunci, ori pe la ce festivaluri ne produceam, castigam tot ce se putea, dar numai cu piese orchestrale. Aveam prieteni prin jurii, prieteni (in sens muzical) care se bateau cu cei de la U.T.C. si P.C.R. Ca borna a criticii muzicale, valoarea noastra a fost recunoscuta in martie 1981 cand, dupa o preselectie foarte dura, am fost invitati la Festivalul International de la Bucuresti, la Club "A", unde, dupa un recital de trei sferturi de ora, am convins. Dovada ca am ramas pe primul disc live, care chiar asa se numeste, "Club «A»", cu piesa "Alarma falsa". La acel festival au participat cele mai bune trupe ale momentului.

Rep.: Care-i povestea "Sarpelui Intaiul" si cine l-a incalzit la san?

P. P.: Un sarpe intreaba, un al doilea ii raspunde. Am extras versurile din lirica lui Ion Barbu, anume din "Uvedenrode": sarpele indeamna la pacat, ispiteste.

Rep.: Cu ce deranjati, de fapt, ca textele - in sinea lor - nu erau explicite?

P. P.: Lor le era frica de prieteniilor noastre cu o lume care putea sa schimbe sistemul, dar mai mult din cauza prostiei lor, a securistilor. Vreau sa precizez: la ACCENT sunt cel putin trei lideri, caci noi am plecat de la si am ajuns la o "societate deschisa - Georg Torz, Nicolae Sava si eu.

Rep.: Cum e cu noul C.D.?

P.P.: Noul nostru album se numeste "Coincidente premeditate" si va iesi pe piata la inceputul lunii noiembrie. In prima faza, va fi un tiraj mai mic si in conditii grafice deosebite, iar aici il amintesc indeosebi pe prietenul nostru, Alexandru Andries. C.D.-ul contine 16 piese, patru fiind de pe albume mai vechi de-ale noastre, restul fiind noi sau remixate. Pentru inregistrari, am vorbit cu fostul, actualul si viitorul nostru coleg, Torz, in Germania. Dupa uzanta, am facut o prima inregistrare aici, in Romania, "tragand" doar instrumentele, am plecat apoi in Germania, in Karlsruhe eu si cu Nicolae Sava, unde am inregistrat si vocile, si flaut, si muzicuta, si dramba… Asadar, Torz, Sava, eu, Calin Grigoriu, Florin Lefter, Marian Ene si Florin Laghia, colaborator. Cat despre fosti componenti ai trupei, il voi aminti pe Marcel Lovin, un chitarist de exceptie, plecat intre timp la cele vesnice…

Rep.: Cat despre cenzura "de dinainte"?

P. P.: In 1981, am fost invitati la mai multe spectacole in Bucuresti. La un moment dat, raposatul Tudor Vornicu ne-a invitat si la T.V.R. Toate bune si frumoase: am terminat concertul pe la ora 23.00, la 0.30 eram cu toatele in Studioul nr. 4 si, cand Vornicu a vazut ce plete lungi aveam eu si Torz, a zis: "NU! Tovarasul Ceausescu a ordonat sa nu se mai «intre» cu plete!"… Pana atunci, noi mai filmaseram la Televiziunea Romana multe piese, dar cu multa apa, cu mult zahar si cu multe clame-n par, si nu se vedea nici un profil. Dar, in seara aceea, am plecat suparati la hotel, ne-am promis sa nu ne tundem (chit ca la Gara de Nord era o frizerie deschisa…). Mi-a parut rau si-mi pare si acum ca a fost un schimb dur de replici cu Vornicu. Oricum, la hotel am compus, de suparare, o piesa cu titlul original "Aproape o stare mistica" sau "Cum se taie patrunjelul". Cand am fost zei, cand eram ultimii oameni pentru Televiziunea Romana; traiam stari ciudate. Din cauza climatului politic, evident, caci nu era vina profesionistilor din Televiziune.

Rep.: Inainte de 1990, ati aparut in presa locala, nationala…

P. P.: … chiar si internationala. In presa de dinainte, am aparut mai mult prin almanahuri. Sau sa spun "almanahe"? Nu, ca nu suntem in Sectorul 5 al Capitalei. Pe atunci, era mai usor sa aparem in acest tip de publicatii, fiindca acestea erau dedicate oamenilor muncii. Erau pentru divertisment, estivale s.a.m.d. Nu pot spune ca "Informatia Bucurestiului" nu a fost foarte aproape de noi, mai detinem o publicatie cehoslovaca din 1982, dar nici pana acum nu am tradus textul.
In 1981, cum spuneam, a aparut primul disc live din Romania, pe care sunt "prezente" doar sapte trupe. Noi, printre ele, cu o piesa orchestrala, intrucat cele cu text deranjau. In 1983, alt "vinil", scos de Electrecord la norma, cu o piesa de rock mai lejer, dansanta, "… ce meserie libera e arta…". In 1986, un nou album: noi, pe o parte, Pro Musica (din Timisoara), pe cealalta.

Rep.: Cand ati intrerupt cantarile?

P. P.: In decembrie 1986. Nici noi nu stim ce s-a intamplat. Important este ca oamenii sistemului au reusit sa ne desparta si sa ne imparta pe cai diferite.

Rep.: Spune tot Stefan Caraman ca "ACCENT acompania dizarmonic zgomotul pasilor adaugati sincron".

P. P.: Stefan sugereaza ca nimeni nu a putut sa ne puna cu botul pe labe. Am facut disidenta muzicala. Multi muzicieni buni (Aldea, de exemplu, sau de la Phoenix, de un altul) au luat calea strainatatii.
Cu trei personalitati diferite, cele amintite mai sus, in ACCENT ar fi parut greu de identificat un numitor comun. Nu a fost asa. Eram indivizi care vroiam sa facem aceeasi muzica; nu stiam cum sa-i spunem, dar asta e alta discutie, dar stiam cum trebuie sa sune. A fost un fel de muzica la prima auditie…