joi, 8 iulie 2010

Any Colour You Like

Chiar daca concertul era programat sa inceapa la 8, din cate imi amintesc, cu intarzierile de rigoare, a inceput cu aproximativ jumatate de ora intarziere. Reactia mea de atunci a fost ca : “uite, si la ei se poate sa existe probleme”. Intarzierea nu a fost totusi intamplatoare. S-a asteptat cat mai mult sa apuna soarele, astfel ca show-ul de lumini sa iasa misto, dar nu prea a mers. Lumea s-a adunat; si pe cat de putina lume era cand am intrat eu, pe atat de 60000 de oameni s-au facut pana la ora 8 si ceva. Era “ceva” lume, da. 

Scena arata bine, mare, cu podeaua foarte inalta, mai inalta decat am vazut vreodata eu la un concert, un ecran maaaare de tot si foarte bun calitativ se afla in spatele ei, 2 ecrane laterale, si un arsenal impresionant de boxe: 2 turnuri laterale in fata scenei si inca 3 perechi de turnuri pe ambele laterale, indreptate atat spre fata cat si spre spate. Impresionant de multe boxe. 
Inca de la intrarea in arena, pe ecranul principal din spatele scenei era deja proiectata o imagine – un radio vechi, un avion de jucarie pe el, gen al 2-lea razboi mondial si o sticla de whisky in stanga. Concertul a inceput intr-o maniera total inedita. Imaginea a prins viata. O mana s-a vazut aparand in fata radioului si deschizandu-l. Timp de aproximativ 10 minute, am ascultat la radio Elvis – Hound Dog, cat si bucati de alte cateva piese clasice; la cateva minute, mana tot aparea pe ecran, interactionand cu obiectele de acolo sau schimband postul de radio. Dupa vreo 3 piese schimbate, radio-ul a fost comutat pe un post care difuza exact inceputul silentios, calm de la “In the Flesh?”. Mi-am dat seama ca avea de gand sa inceapa. Dupa vreo 30 de secunde, a intrat cu o forta ametitoare bass-ul titanic al lui Roger Waters, alaturi de celelalte instrumente bineinteles. Deja ma luasera niste fiori greu de descris. WOW !!! Uite !! E ROGER WATERS !!! cum zicea si prima piesa, in the flesh. 


Sunetul era pur si simplu impecabil. Se auzeau perfect fiecare instrument, in frunte cu bass-ul. Piesa fiind de pe The Wall, pe ecranul din spate incepusera sa fie proiectate niste animatii superbe foarte bine realizate bineinteles, inspirate din cioconele binecunoscute de pe The Wall. In continuare a urmat o piesa de pe acelasi album, Mother, pe care Roger Waters a cantat la chitara acustica. 



In continuare, ne-am intors in 1968, la albumul A Saucerful of Secrets de pe care am avut norocul sa ascult o piesa incredibila, din anii de inceput ai trupei Pink Floyd, Set the Controls for the Heart of the Sun. Un bass mult mai puternic decat cel din versiunea de album; piesa a fost insotita de proiectii care erau in acelasi ton psihedelic cu piesa. Daca tot a fost amintita perioada Syd Barret, au urmat piese de pe Wish You Were Here, 1975; Shine On You Crazy Diamond, piesa dedicate in totalitate lui Syd, a avut parte de o interpretare as zice dubioasa, extreme de scurta, de doar 4-5 minute; intre timp, de undeva de sus, au pornit niste aparate care au format un nor de baloane de sapun, care in lumina soarelui care apunea straluceau foarte simpatic; imi pare rau ca nu se vede si in poza acest lucru. 



Sarind peste Welcome to the Machine, piesa care urma pe album si pe care Waters a interpretat-o in turneul precedent, am ajuns la Have a Cigar, care m-am bucurat enorm ca am avut ocazia sa o ascult, mai ales ca a fost una din primele piese pe care le-am apreciat de la Pink Floyd. 

A urmat si superba Wish You Were care a fost deschisa tot de chitara acustica a lui Roger Waters. In continuare au urmat de pe The Final Cut, 1983, Southampton Dock si The Flethcer Memorial Home, cea din urma fiind o piesa cu referiri politice puternice. Concertul a continuat cu doua piese din afara compozitiilor Pink Floyd, Perfect Sense Part 1, de pe Amused to Death si Leaving Beirut. Leaving Beirut este o piesa care a aparut doar ca un single in 2004, pe "To Kill the Child"/"Leaving Beirut”. Piesa a fost cantata doar in cadrul acestui turneu; piesa spune o poveste a lui Roger Waters de pe vremea cand era adolescent si a ajuns prin Liban. Este o piesa foarte buna pe care nu o stiam pana in acel moment dar de care nu mi-a trebuit mult sa ma indragostesc. 

Melodia a fost acompaniata de proiectia unui comic book, in care erau exact versurile piesei, in partile de dialog si imagini din intamplarile pe care piesa le povesteste. Am fost uimit de sincronizarea perfecta a ceea ce se intampla pe scena, cu intamplarile care erau prezentate in comic. Vazand cu luni de zile in urma concertul lansat pe DVD din cadrul turneului In the Flesh, care avusese loc cu cativa ani in urma, stiam, banuiam, speram de fapt sa vad si ceva de pe Animals. In turneul acela, cantase Dogs care iesise foarte bine. In momentul acela eram foarte mare fan Animals si insistam sa aud ceva de pe el, ceea ce s-a si intamplat. Nu a fost chiar mult doritul Dogs, ci a fost Sheep, care a fost cel putin la fel de bun. 




O interpretare impecabila de 10 minute, care a fost insotita de spectaculosul porc gomflabil plin de desene si lozinci care a trecut prin toata arena. Surprinzator a fost ca la sfarsitul piesei, i-au dat drumul si a zburat destul de sus. Probabil ca sperau sa il recupereze de la diversi localnici binevoitori. Dupa Sheep, Waters a anuntat o pauza, dupa care urma sa revina cu The Dark Side of the Moon. Pauza de suc, in care am impartasit impresii cu cei din jurul meu, a fost binevenita. Afara tocmai intunecase in sfarsit. Dupa plecare de pe scena a lui trupei, cele 3 ecrane s-au facut negre cu un punct mic, abia vizibil in centru. Pe tot parcursul pauzei, 15-20 minute, acel punct s-a marit, incepand sa se vada ca este de fapt luna care “venea”. Tipa cu care ma imprietenisem mi-a povestit ca data trecuta, cand a ajuns la pauza, se facuse deja noapte si luna plina rasarise pe cer si inainte sa plece Waters a zis ceva de genul : “We’ll take a break. When we come back we’ll play that” (aratand spre luna). Pauza a trecut greu. Eram plin de emotie, ca inainte de un examen. Vedeam cum luna se apropie din ce in ce mai mult si simteam cum sunt cuprins de lumina ei magica. 



Trupa a revenit pe scena. Tensiunea cresetea cu fiecare secunda. Au inceput sa se auda bataile de inima care precedau inceperea albumului. Eram vrajit. Nu imi venea sa cred ca urmeaza sa vad cel mai bun album din istoria muzicii cantat live, cu Roger Waters la bass. Proiectiile au fost ametitoare. Erai total cuprins de moment, ca si cum traiai fiecare piesa din tot sufletul. In mare parte elementele vizuale au avut loc pe poriunea de ecran circulara din centru, echivalenta cu dimensiunea lunii. Inceputul relaxat al albumului, Speak to Me si apoi Breathe, au pregatit On the Run, o instrumentala total mind-blowing, cantata pe niste sintetizatoare foarte rare, alaturi de o multitudine de efecte. 






Interpretarea a fost pur si simplu perfecta. Imi amintesc ca o vazusem live cantata chiar de Rick in P*U*L*S*E (1994) si acolo a fost cu atat mai spectaculoasa, pentru ca un avion a zburat de-a lungul salii, prabusindu-se langa scena, si creand o explozie spectaculoasa. Cel mai bine am vazut ce fel de monstrii de aparate sunt folosite pentru piesa cand am vazut show-ul tribute al celor de la Dream Theater in care si ei au cantat integral tot albumul. Din cate am vazut Jordan Rudess avea conectate aparatele direc la niste orgi, astfel redand exact efectele de pe albumul orginal Pink Floyd. Revenind, si in acest concert, asemeanea P*U*L*S*E-ului, On the Run s-a terminat cu o explozie care a cuprins tot ecranul si care a creat linistea de care era nevoie pentru a auzi ceasurile ticaind, anuntand astfel urmatoarea piesa, Time. In toata arena s-a auzit superb ceasurile care sunau, urmate de solo-ul de tobe. 


Ecranul din spate a fost cuprins de imagini care din cate stiu eu au fost folosite de Pink Floyd in cadrul altor reprezentatii ale albumului inca de la lansarea lui. Cred ca au fost cam aceleasi si in P*U*L*S*E. Chiar nu imi amintesc exact. La fiecare piesa in care a aparut luna in spate pe ecran, aceasta a fost acoperita de un filtru de culoare diferit. A urmat reluare de la Breathe, Breathe (reprise), asa cum era intitulata pe album, dar care nu aparea ca o piesa separata, fiind inclusa in Time. Totusi, chiar pe vinil, versurile apar separat cu titlul piesei; nu sunt incluse in Time. In continuare a urmat o piesa destul de trista, fara versuri, despre care trupa a zis inca de la compozitie ca este o piesa trista, despre moarte. Chiar daca nu are versuri, piesa este de fapt un solo vocal, in care vocea feminina este exploatata la maxim. Acest solo este precedat de o parte vorbita :
And I am not frightened of dying. Any time will do; I don't mind.
Why should I be frightened of dying? There's no reason for it—you've gotta go sometime.
Cunoscand foarte bine piesa, ca tot albumul de altfel, aveam anumite pretentii sa semene cu versiunea originala, lucru care s-a intamplat doar pana la un punct. Nu a fost cred cea mai reusita interpretare a piesei. A fost una buna indiscutabil dar nu cea mai buna. Dupa terminarea piesei, linistea s-a lasat dar doar pentru cateva secunde, pentru ca ecranul s-a facut verde, sub forma unui disc de vinil care a inceput sa se invarta; in acelasi timp au inceput sa se auda sunetele banilor care au precedat iconicul bass din inceputul piesei. Pe parcusul piesei si o prisma tridimensionala superba care a inceput sa se invarta. Cam in acelasi timp, si mega-prisma de deasupra mea a inceput sa se invarta si sa faca un nor de fum in jurul ei.



A urmat bineinteles Us and Them, care a adus o luna rosie pe ecrane. Piesa a fost mai lunga decat in original, avand cateva parti improvizate si solo-urile putin prelungite, ceea ce nu a stricat cu nimic farmecul ei. In continuare, Any Colour You Like, o piesa bazata in principal tot pe solo de clape, la fel de reusit si de aceasta data. Undeva intre Any Colour You Like si Brain Damage, prisma a prins viata, si prin norul de fum a aparut de-o parte a ei o raza alba de lumina si pe cealalta spectrul razelor formate prin dispersie. In tot acest timp prisma se invartea deasupra scenei. Din pacate putina adiera a vantului a facut ca fumul sa treaca cam repede de zona prismei, neputand reda o imagine perfecta pentru mult timp a imaginii de pe fata albumului. Sfarsitul a fost cat se poate de relaxant. Brain Damage si Eclipse care au fost considerate ca o piesa unitara, au avut parte la randul lor de o interpretare impecabila, incheindu-se exact ca pe album, cu fraza :
There is no dark side of the moon, really. Matter of fact, it’s all dark. 
si cu bataile de inima cu care a fost deschis. 
A fost superb. Nu se poate exprima in cuvinte cum si ce am simtit. Trebuia sa fii acolo ca sa intelegi adevaratul sens al cuvantului UNIC. 



Dupa ce s-a terminat, in mod logic, publicul a izbucnit in aplauze care nu aveau de gand sa se opreasca pana dimineata probabil, daca nu ar fi revenit pe scena. Bineinteles ca a revenit pe scena pentru un bis dupa vreo 4-5 minute de aplauze continue. A cantat din nou piese de pe The Wall, adica The Happiest Days of Our Lives, care a fost un intro pentru Another Brick in The Wall 2. 



In continuare proiectiile au fost la fel de spectaculoase ca pe tot parcursul concertului. Tot de pe The Wall, au urmat Vera si apoi Bring The Boys Back Home, care a fost plina de explozii si efecte pirotehnice. Concertul s-a incheiat glorios cu Comfortably Numb, adica tot cu The Wall. Gata. Se terminase.

Din punct de vedere al vocii, in tot concertul au fost o multitudine de voci care au cantat. In afara de Waters care a cantat mai bine de jumatate din piese, la Dark Side of the Moon au cantat de asemnea si chitaristul si claparul din cate imi amintesc si nu au fost singurele moment cand Waters nu a fost si vocalul pieselor. Instrumentistii au fost buni. S-a vazut clar ca sunt oameni cu experienta si dupa cum au cantat si dupa varsta lor inaintata. Clapele au fost bune, la Hammond si sintetizatoare a fost chiar fiul lui Roger Waters, Harry, iar la celalt set de clape a fost Jon Carin, care are si el o scurta istorie prin Pink Floyd dar si prin alte mari trupe. Chitarile au fost bune, dar nu stralucite. Daca a fost ceva ce a lipsit acestui concert, au fost chitarile. Daca doi chitaristi care sunt sigur ca au o experienta mare in cantare, nu au fost in stare sa duca chitara la nivelul lui David Gilmour, care era o singura chitara, asta in mod clar spune ceva despre cat de bun este Gilmour. Mi-au lipsit solo-urile lui. S-au simtit ca nu sunt in regula. Shine On, Wish, Time, Money, Brick si mai ales Comfortably nu au fost complete parca. Si sunt sigur ca ce le-a lipsit a fost David Gilmour. Este de neegalat. Sunt multe piese care pot fi cantata de doar un membru, cum a fost acest concert in care putine chestii au deranjat si nu au fost asa cum a fost Pink Floyd de-a lungul “secolelor” si anume perfect. Sunt piese care totusi necesita talentele inegalabile a tuturor celor 4. Roger Waters – David Gilmour – Richard Wright – Nick Mason. Nu sunt niste muzicieni. Sunt Pink Floyd. Si sa faci ceva cum face Pink Floyd nu este ceva simplu si de multe ori e de fapt chiar imposibil. 

11 mai 2008, Megaland, Landgraaf, Olanda – The Dark Side of the Moon Live.  Set list-ul concertului a fost pana la urma urmatorul. : 
Partea I : 
1. In the Flesh
2. Mother
3. Set the Controls for the Heart of the Sun
4. Shine On You Crazy Diamond
5. Have a Cigar
6. Wish You Were Here
7. Southampton Dock
8. The Fletcher Memorial Home
9. Perfect Sense, Pt. 1
10. Leaving Beirut
11. Sheep

Partea a II-a (The Dark Side of the Moon)
1. Speak to Me 
2. Breathe
3. On the Run
4. Time / Breathe (Reprise)
5. The Great Gig in the Sky
6. Money
7. Us and Them
8. Any Colour You Like
9. Brain Damage
10. Eclipse

Partea a III-a
1. The Happiest Days of Our Lives
2. Another Brick in the Wall (Part II)
3. Vera
4. Bring the Boys Back Home
5. Comfortably Numb

Efectele vizuale – incredibile, sunetul – perfect, spectacolul – incomparabil, sentimentul lasat – nemuritor , Roger Waters – UNIC. Sa vezi live macar o bucatica din Pink Floyd si sa asculti muzica care a scris istorie este ceva cu adevarat special. http://rockopedia.blogspot.com/2009/06/8-any-colour-you-like.html

4 comentarii:

建霖建霖 spunea...

Tks for your kindly sharing.( >з<)..................................................................

懿綺懿綺 spunea...

當你真心渴望某一樣東西,整個宇宙都會聯合起來幫助你。..................................................

原秋原秋 spunea...

感謝不吝分享您的心得............................................................

楊儀卉 spunea...

當你真心渴望某一樣東西,整個宇宙都會聯合起來幫助你。..................................................