Uriah Heep

Debutul lor discografic Very 'Eavy, Very 'Umble ("Uriah Heep" în versiunea pentru Statele Unite) în 1970 a însemnat un album hard, direct si viguros, relativ simplist. Piese folk atacate electric si cu overdrive. S-a evidentiat piesa Gypsy, piesa de baza în spectacole, chiar si în zilele noastre. Au audiat numerosi tobosari îninte de-a se decide asupra lui Keith Baker cu care au inregistrat Salisbury (1971). Netinind pasul cu programul foarte incarcat de concerte, el va parasi grupul la scurt timp. Salisbury a fost un mare salt valoric comparativ cu discul de debut. Este un produs atent lucrat, cu demonstratii instrumentale remarcabile, solo-uri lungi, aproape interminabile, dar neplictisitoare. Piesa ce da titlu albumului, "Salisbury", este o lucrare de 16 minute, realizata cu o orchestra de 26 de instrumentisti. Cu acest disc, Uriah Heep a fost foarte aproape de-a intra în galeria marilor grei care au initiat rock-ul progresiv. Hit-ul discului a fost în mod evident vestita Lady In Black, o piesa folk transpusa hard în maniera primului album. La sfârsitul anului 1971, au loc noi schimbari de componenta. Astfel Ian Clarke este înlocuit cu Lee Kerslake, tobosar care a mai cântat cu trupele The Gods si Toe Fat. Mark Clarke (ex Downbeats, ex Colosseum) îl înlocuieste pe Paul Newton la bass, dar dupa numai trei luni este si el înlocuit cu Gary Thain (n. 15 Mai 1948, Wellington, New Zeeland, m. 19 Martie 1976; ex Keef Hartley Band). Aceasta formula a fost cea mai stabila si de succes componenta Uriah Heep si în care au lansat cinci albume de mare impact între anii 1972-1975.

Lansat în 1971, Look At Yourself a fost primul entry in clasmentul din Marea Britanie, ocupând locul 39 în noiembrie '71. Discul a avut o prezentare foarte interesanta, coperta fiind o folie de aluminiu în care pur si simplu te vedeai ca într-o oglinda. Este perioada de mare inspiratie a trupei. Excentricitatea versurilor cu tenta fantastica puse pe o muzica bine compusa si abordata, pe alocuri chiar grandioasa, au satisfacut foarte mult gusturile publicului din acea perioada. In 1972, apare Demons And Wizards, primul lor entry in clasamentele americane. In acelasi an iese pe piata The Magician's Birthday, care continua ideea de pe precedentul material. Ambele albume au fost discuri de platina. Urmeaza în mod natural un dublu album live, Uriah Heep Live (1973). Prestatia este de inalt nivel. Vinzarile sunt foarte bune. Mai apar Sweet Freedom (1973) si Wonderworld (1974, ultimul entry în Top 40 al clasamentelor americane).

In februarie 1975 lui Gary Thain i se cere parasirea formatiei, devenit indezirabil datorita consumului excesiv de droguri. Acesta a murit un an mai târziu, 19 martie 1976, în urma unei supradoze. A fost considerat unul dintre cei mai talentati instrumentisti bass ai vremii. In martie 1975 este cooptat ca basist talentatul muzician John Wetton (ex King Crimson, ex Family, ex Roxy Music, mai târziu la UK si supergrupul Asia), urmarindu-se o anumita impetuozitate necesara nivelului la care se afla Uriah Heep în acel moment. Multi critici au considerat gestul lui Wetton ca fiind un pas inapoi în ceea ce-l priveste, acceptând activitatea într-o trupa ce devenise anacronica. Apare Return To Fantasy (1975), cu un material ce indica clar o diminuare a puterii de creatie a grupului si care va fi prima si ultima intrare în Top 10 in Marea Britanie. Urmeaza High And Mighty (1976). Vinzarile sunt totusi foarte bune, succesul mare, singura problema ramânând critica de specialitate, care nu ii inghitea de loc.

Pe fondul unor tensiuni interne, culminind cu perspectiva plecarii lui Hensley in timpul unui turneu in Statele Unite în vara lui 1976, Byron va fi fortat sa paraseasca Uriah Heep. El se va alatura formatiei Rough Diamond si dupa scurta colaborare va scoate o serie de albume solo. Moare in februarie 1985. Inlocuitorul sau va fi John Lawton (ex Lucifer's Friend). Wetton plecat sa-l acompanieze pe Brian Ferry, va fi inlocuit cu Trevor Bolder (ex David Bowie). Apare în aceasta componenta Firefly (1977), bine primit de public, impresionând calitatile vocale ale lui Lawton si compozitiile foarte bune semnate Hensley. In aceasta formula mai apar doua materiale: Innocent Victim (1978) si Fallen Angel (1978).

Urmatorul disc, Conquest (1980), ne aduce si urmatorul vocalist în persoana lui John Sloman (ex Lone Star). Hensley paraseste grupul. Dupa o scurta pauza, avem de-a face cu un nou Uriah Heep. Astfel alaturi de veteranii Box si Kerslake, vin John Sinclair (keys), Bob Daisley (ex Ozzy Osbourne; bass), Peter Goalby (ex Trapeze; vocal). Apar doua discuri, Abominog (1982) si Head First (1983) produse foarte bine, cu un sound actualizat. Parea ca totul ar fi mers spre bine, dar vesnicele framintari interne n-au servit niciodata coerentei grupului Uriah Heep. Daisley pleaca. Se reintoarce Trevor Bolder. Mai scot un album, Equator (1985), dupa care casa de discuri Bronze Records da faliment, iar baietii semneaza peste ocean cu Portrait Records.

Turneele masive si dese, le permite aparitia în continuare la nivele de box office rezonabile, in special în Statele Unite, iar în 1987 au avut onoarea sa fie prima trupa de heavy metal din vest care a concertat în Moscova. Inevitabil au urmat noi schimbari de componenta. Dupa mai multe vizionari sunt cooptati Bernie Shaw (vocal) si Phil Lanzon (keys), ambii ex Grand Prix. Formula este aceeasi si astazi.

De pe youtube, July Morning: http://www.youtube.com/watch?v=CJ9EkTehGwo