Acuzele de trădare şi despărţirile sunt ingredientele a ceea ce putem numi „telenovela Phoenix“. După Mircea Baniciu părăsesc trupa Ioji Kappl şi Mani Neumann. Covaci visează la o tânără formaţie.
Scandalul s-a declanşat o dată cu premierea de la Cotroceni. Faptul că Mircea Baniciu a lipsit de la ceremonie a înfierbântat spiritele. Nicu Covaci a spus atunci că preşedintele i-a premiat doar pe membrii activi şi că Baniciu nu mai făcea parte din Phoenix la acel moment.
Acum câteva zile, Ioji Kappl anunţa pe blogul lui Mircea Baniciu, printr-o scrisoare deschisă, motivele pentru care a hotărât să părăsească Phoenix. „Nu ştiu dacă s-a observat la ultimele concerte Phoenix, în afara lipsei lui Mircea Baniciu, şi lipsa altor doi membri ai formaţiei: Ioji Kappl şi Mani Neumann... Totul a pornit de la un contract făcut de «Şefu’» care conţine nişte paragrafe prin care mi se interzic orice fel de colaborări cu alţi membri ai formaţiei Phoenix, în afara trupei Phoenix, şi apariţia în concerte pe teritoriul României, iar colaborări cu alţi muzicieni ne-phoenix numai cu admisia «Şefului».
Colaborarea mea cu Mani Neumann la trupa lui Mani, numită Farfarello, care durează deja de 5 ani, a declanşat de fapt conflictul, mai ales că pe 4 iulie vom cânta împreună la un festival în Oradea“, scrie Kappl. Basistul susţine că i-a propus lui Covaci să se aşeze la masa tratativelor, pentru un contract avantajos pentru toată lumea, dar că liderul a fost intransigent. „Semnezi contractul aşa cum e, vii la concerte, nu semnezi, rămâi acasă!“, susţine Kappl că i-ar fi replicat acesta, fapt ce l-a determinat să aleagă a doua variantă.
La rându-i, Nicu Covaci a simţit nevoia să facă unele precizări pe site-ul formaţiei. După ce îi cataloghează pe cei care-l înjură drept puşlamale fără educaţie şi fără informaţie, Covaci precizează că „Mani apelează la Ioji Kappl să-l însoţească la un turneu prin România, mizând astfel pe un succes de public. La întrebarea de ce face asta, mi-a răspuns, nici mai mult, nici mai puţin: «Ioji Kappl este basistul meu, ce te interesează»? Cerându-i lui Ioji o explicaţie, mi-a răspuns că el este un om liber şi cântă pentru cine-l plăteşte. Rugămintea mea de a-şi analiza gestul în perspectiva sa a rămas ignorată. Deşi i-am explicat că nu este bine, pentru imaginea formaţiei şi pentru percepţia publicului, să apară în orice fel de situaţie, se pare că nu îl interesează prejudiciile“.
În finalul epistolei, Covaci mărturiseşte că a înfiinţat o casă de discuri, Phoenix Records, pentru încurajarea tinerilor talentaţi. „Îmi doresc cândva să stau în sală şi să aplaud o tânără formaţie Phoenix. Mă gândesc deja să iau legătura cu un post de televiziune şi să începem o serie de castinguri în care să se aleagă iarăşi cei mai buni şi mai arătoşi şi să continue ce am început acum 45 de ani“, conchide el.
Întrebat dacă vor reface Phoenix fără Nicu Covaci, Mircea Baniciu răspunde pe blog: „Nu există Phoenix fără Nicu Covaci, să-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Dar nici doar cu el, ce-i drept!“ În finalul ultimului mesaj postat, Baniciu trage linie: „Am un regret totuşi, acela că un lucru unic şi foarte frumos s-a rupt (cam tare de data asta), şi mi-e greu să cred că mai există căi de reconciliere“.
Sursa: cotidianul.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu